Adda este, fără îndoială, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, însă viața ei nu a fost deloc simplă. După ce în ultimii ani s-a chinuit să afle de ce boală suferă, acum, aceasta a mărturisit că a fost agresată de fostul iubit.
View this post on Instagram
În cartea pe care a lansat-o de curând, Adda a povestit câteva episoade dureroase prin care a trecut când a fost implicată într-o relație abuzivă. Astfel, ea a mărturisit că omul, care a fost primul bărbat din viața ei, a lovit-o și pentru că nu-i plăcuse cum se machiase.
„O să-i spun X, nu are niciun sens să îi pronunț numele. Întâlnirile durau maximum 30 de minute. De multe ori mă săruta și pleca brusc, apoi câteva zile nu îmi dădea niciun semn. X a fost primul bărbat din viața mea. Mă dezechilibra din toate punctele de vedere.
Îmi controla telefonul, mă suna noaptea și îmi spunea să deschid webcamul să vadă dacă sunt acasă. Îmi doream să scap de el, dar mereu reușea să mă manipuleze. Era pur și simplu posedat, inspirându-mi teamă și teroare. Era mereu agitat, dădea din picior și îmi provoca o stare de anxietate”, a scris Adda în cartea pe care a lansat-o.
View this post on Instagram
Fostul iubit a lovit-o de Ziua Îndrăgostiților
De asemenea, artista a mărturisit că fostul iubit a lovit-o chiar de Ziua Îndrăgostiților, pentru că nu-i plăcuse cum se machiase.
„Era ca o bombă cu ceas gata să explodeze oricând. Cum a explodat și pe o alee din parc, cum a explodat și când i-am luat cadou un ceas mai ieftin decât își dorea. Nu a apreciat niciodată! A explodat și pe 14 februarie, la un restaurant. Mi-a zis să mănânc repede, dădea din picior și se uita urât la mine. După ce am plecat, m-a lovit pentru că nu-i plăcea cum m-am machiat. A explodat și când mi-a spart telefonul în bucăți. Când m-a dat cu capul de beton lângă un club, unde m-a lăsat pe jos și a plecat. Mi-a dislocat maxilarul. M-a amenințat că-mi va face rău și dacă spun cuiva. Am mâncat câteva zile printr-un pai, în timp ce nu-mi dădea mesaje cu Iartă-mă!”, a mai scris Adda în cartea pe care a lansat-o, potrivit Agerpres.ro.
Credit foto: Facebook