Anamaria Prodan a marcat victorie în instanță în fața lui Laurențiu Reghecampf, întrucât instanța a respins cererea de suspendare a deciziei pentru pensia alimentară pe care antrenorul trebuie să o achite fiului pe care îl are împreună cu impresara.

Potrivit Realitatea, instanța a decis respingerea cererii de suspendare a deciziei pentru achitarea pensiei alimentare a fiului lui Laurențiu Reghecampf cu Anamaria Prodan, astfel că acestuia i se va pune sechestru pe bunuri.

Deși Laurențiu Reghecampf a încercat, prin intermediul avocaților săi, să susțină că a achitat pensia alimentară pe cei aproape doi ani și că a fost o simplă eroare din partea judecătorilor, instanța i-a respins cererea de suspendare, motiv pentru care acesta va fi executat silit.

Potrivit deciziei definitive luate de Tribunalul Ilfov, Reghecampf are de plătit o pensie alimentară de 2.000 de euro pe lună (nu a plătit de 18 luni) și nu o treime din salariul său, cum a decis Judecătoria Buftea în prima fază, copilului pe care îl are cu Anamaria Prodan, Laurențiu jr., Bebeto, în vârstă de doar 14 ani, scrie Realitatea.

Anamaria Prodan, lovită cu bestialitate de Laurențiu Reghecampf

Vineri seară, Poliția Snagov a declanșat o anchetă după un incident care a avut loc la reședința familiei Prodan-Reghecampf de la Snagov. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care le-a acordat îngrijiri medicale celor doi, se arată într-un comunicat al poliției.

În urma conflictului violent, Anamaria Prodan a sunat la 112. Cei doi au fost audiați la Poliția Snagov.

Autoritățile au decis să emită două ordine provizorii de protecţie și au deschis trei dosare penale.

"La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând şi numărul de urgenţă 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliţiei faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.

În cadrul activităţilor specifice poliţiştii din cadrul Politiei Staţiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecţie Provizorii. În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire sau alte violenţe.

În acelaşi timp, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menţionat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare", se arată într-un comunicat al Poliției Snagov.

Laurențiu Reghecampf (47 de ani) și Anamaria Prodan (49 de ani) s-au despărțit în 2021, după un mariaj care data din 2008.

Credit foto: Instagram