Declarațiile Deliei privind motivele pentru care nu face copii au stârnit numeroase reacții, iar printre vedetele care au ales să-și exprime punctul de vedere a fost și Cabral.

Într-o postare pe Facebook, acesta a declarat că oamenii n-ar trebui să comenteze alegerile pe care le face cineva.

D. nu vrea să aducă pe lumea asta copii. Eu am trei. Copii, zic. Am vreun drept, am cel mai mic drept să comentez alegerea Deliei? Am cel mai mic motiv să deschid gura pe tema alegerilor ei? Aș mai avea vreo urmă de bun-simț dacă m-ar lua gura pe dinainte să-i comentez unui om, oricărui om, alegerile pe care și le ia? Nu. Pentru că sunt alegerile lui și dacă cineva începe să elucubreze pe marginea lor… ei bine, nu face altceva decât să-și arate micimea.

Probabil e interesant să ne dăm cu părerea despre alegerile de viață ale altor suflete. Dar interesant nu e neapărat normal la cap, decent sau de bun-simț. Ar fi bine, mai ales pentru noi înșine, să ne judecăm unii pe ceilalți mai puțin… spre deloc. Și ar fi bine de tot să ne respectăm mai mult. Să ne respectăm între noi și să ne respectăm alegerile. Am învățat încă de mic, din familia mea de zdrăngăniți: cu cât pierzi mai mult timp bârfindu-i pe alții, cu atât mai puțin timp ai să te gândești la tine”, a fost mesajul transmis de Cabral.

Delia a dezvăluit de ce nu face copii 

Zilele trecute, într-un clip postat pe TikTok, Delia a vorbit despre motivele pentru care a ales să nu aibă copii.

„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți. Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi. Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău, consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm. De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații? Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil!”, a transmis vedeta pe rețelele de socializare.

Credit foto: Facebook