Cătălin Botezatu a vorbit despre lupta pe care a dus-o cu cancerul, mărturisind că atunci când a fost bolnav a luat o decizie drastică.
Celebrul designer a trecut prin cinci operații, iar acum a vorbit despre cum a reușit să învingă această boală.
”Da… A fost momentul în care am primit acest diagnostic de cancer. Am trecut prin cinci operații, iar atunci am crezut că doar Dumnezeu mă poate salva, și așa s-a și întâmplat. În cazul bolnavilor de cancer sau al celor care au boli foarte grave contează în procent de 50 la sută moralul, puterea. Restul ține de tehnologie, tratament și profesionalismul medicilor. În urmă cu câțiva ani, am avut și probleme cu inima, am cinci stenturi. Se pare că la mine cifra cinci are o însemnătate specială. Dar am trecut prin toate cu optimism, chiar și printr-o pancreatită acută.”, a spus el în cadrul unui interviu pentru Viva!.
În ceea ce privește schimbările prin care a trecut după această boală, el spune că a devenit mai conștient de faptul că timpul e foarte prețios.
”Când eram pe patul de spital, chiar mă gândeam că acest diagnostic mă va face foarte egoist, pentru că am avut foarte mult timp să mă gândesc la tot și la toate. Dimpotrivă, am devenit mai bun, mai apropiat de oameni, chiar dacă sunt mai puțin credul. Am făcut și atunci o a doua selecție a oamenilor care merită atenția mea cu adevărat. Am realizat atunci că timpul este foarte prețios și am decis să îl acord oamenilor din jurul meu care merită.”, a mai spus el.
”Îmi este rușine să recunosc, dar am pus iar munca pe primul loc, în detrimentul sănătății. Am un consilier extraordinar, Eva Pavel, care este „alarma mea, mă sună și îmi spune mereu când trebuie să merg la control și ce trebuie să mai fac. Încerc să deviez discuțiile, dar nu prea reușesc. (zâmbește) Ajung la controale cât de des pot, nu respect întotdeauna ce spun medicii, dar tratamentul îl iau așa cum mi-a fost prescris.”, a mai mărturisit el, potrivit sursei citate.