Cătălin Măruță trece prin momente delicate. Acesta va fi supus unei operații, fapt pentru care va lipsi o perioadă de la emisiune, iar în locul lui va veni Adela Popescu, după cum au dezvăluit reprezentanții postului TV.
În direct, în cadrul emisiunii pe care o moderează de ani de zile, Cătălin Măruță a explicat că va fi supus unei operații, așa că va fi nevoit să ia o pauză.
„Joi sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Îmi e frică de tot, îmi e frică de intervenție”, a declarat Cătălin Măruță în emisiune, conform fanatik.ro.
În octombrie 2022, prezentatorul a dezvăluit și cum s-a accidentat. „Nu te mai simți ca la 20 de ani, normal. Numai că problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte. De obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță. Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu. S-a întâmplat în vacanța de vară, mă jucam cu fiul meu pe plajă. M-a prins piciorul pivotat, neîncordat, m-a lovit un val foarte puternic și mi-a rupt ligamentele încrucișate.
Astfel, începând de joi, 12 ianuarie, Adela Popescu va prezenta emisiunea „La Măruță”.
„Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni. Sănătatea este pe primul loc, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, la «La Măruță»”, a declarat Adela Popescu, potrivit Libertatea.ro.