Au apărut noi detalii despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep. Mai exact, aceasta ar fi reușit să-și dovedească nevinovăția după ce o persoană apropiată ar fi făcut declarații privind modalitatea în care sportiva a ajuns să ingereze substanța interzisă.

Potrivit avocaților sportivei, încadrarea argumentată în cazul ei ar fi „circumstanțe excepționale', iar aceștia invocă „lipsa vinovăției sau neglijenței Simonei, care a fost sabotată neintenționat', informează Prosport.ro.

Astfel, informațiile care au ieșit acum la iveală ar putea să o scape definitiv de suspendare, iar procesul de dopaj pare că se îndreaptă tot mai mult spre un verdict favorabil sportivei.

De asemenea, se pare că ar fi fost identificată și persoana care ar fi sabotat-o pe tenismenă, fără să aibă însă aceaste intenții.

„O altă persoană a recunoscut că nu știa sau nu bănuia și nu ar fi putut, în mod rezonabil, să știe sau să bănuiască deloc că a manipulat, involuntar, produse contaminate cu «Evrenzo» (a cărui substanță activă este Roxadustat) ingerate de Simona Halep, în contradicție cu dovezile de mare precauție ale sportivei”, se arată în demonstrația făcută de avocații români și francezi ai Simonei Halep.

Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat

Simona Halep a fost suspendată provizoriu din tenis, ea fiind depistată pozitiv cu roxadustat după un control efectuat la US Open 2022. La Grand Slamul de la New York, Simona a fost eliminată în turul întâi de Daria Snigur din Ucraina.

De atunci, foarte multe publicații din întreaga lume aruncă diverse ipoteze cu privire la această situație pe care o traversează sportiva pregătită de Patrick Mouratoglou, conform HotNews.ro

Românca riscă până la 4 ani de suspendare și își va căuta dreptatea în următoarele luni, Simona încercând să demonstreze că nu a luat acea substanță cu bună știință.

Credit foto: Facebook