Au trecut patru ani de când Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit, iar acum fostul model a făcut public un mesaj emoționant, prin care i-a declarat dragostea partenerului ei.
Chiar dacă formează un cuplu de mai mulți ani, Valentina Pelinel și Cristi Borcea sunt căsătoriți de patru ani, iar acum modelul n-a ratat ocazia de a-i transmite public un mesaj de iubire.
Astfel, partenera lui Borcea a distribuit mai multe imagini de la evenimentul din Budapesta, alături de care a scris și o declarație de iubire.
View this post on Instagram
„Dragostea înseamnă un singur suflet care sălășluiește in două corpuri. 30 septembrie 2018”, a transmis Valentina Pelinel pe rețelele de socializare, iar prietenii virtuali au reacționat imediat, urându-i o căsnicie fericită: ”Mulți ani frumoși și bucuroși împreună!”, ”Viață binecuvântată înainte.”, au fost câteva dintre mesajele lăsate de internauți.
Ce spunea Valentina Pelinel despre relația cu Cristi Borcea
În urmă cu câteva luni, într-un interviu pentru Impact, Valentina Pelinel a vorbit despre relația pe care o are cu Cristi Borcea: ”Evident că petrecem mai mult timp cu copiii și asta înseamnă că e mai puțin timp împreună, dar noi chiar suntem un cuplu care petrecem mult timp doar noi doi, fie că vorbim de chestii personale, în familie sau chestii de business, noi ne acordăm timp unul celuilalt.
E foarte important, chiar mai ales când sunt atâția copii în casă, e important să simtă și el, și eu că suntem importanți, că suntem acolo unul pentru altul. Avem ajutoare, dar chiar și așa este ceva logistică în casă”, a mai declarat Valentina Pelinel.
Credit foto: Instagram

