Au trecut aproape cinci ani de când Anca Lungu, fosta prezentatoare de la Observator, a părăsit România pentru a-și urma dragostea. Aceasta s-a stabilit în Nisa, acolo unde locuiește alături de Harry Arampatzis, iar acum a vorbit despre relația lor.
Într-un interviu pentru Xtra Night Show, fosta prezentatoare TV a oferit detalii despre relația pe care o are cu partenerul ei, omul căruia i-a dăruit și un băiețel.
„Probabil că m-aș fi mutat oriunde ar fi fost el pentru că despre asta a fost vorba, să fim împreună și să putem forma o familie. Ne cunoșteam de foarte puțin timp când am luat decizia, după încă puțin timp s-a întâmplat să apară și Iorgos în ecuație, fiul nostru, și apoi m-am mutat fără să mă gândesc prea mult (…) Știam că nu va fi ușor, dar în același timp știam că e un pas înainte”, a mărturisit Anca Lungu, pentru „Xtra Night Show”.
View this post on Instagram
Ea a recunoscut, însă, că nu a fost dragoste la prima vedere, însă sunt foarte fericiți împreună.
„Nu a fost dragoste la prima vedere, dar ne-am plăcut foarte mult unul pe celălalt, dar mai mult decât atât a fost și decizie rațională, adică am cântărit foarte bine lucrurile și de o parte și de cealaltă. Ne-am asumat riscurile, pentru că sunt foarte multe riscuri”, a adăugat prezentatoarea TV, potrivit Spynews.ro.
Credit foto: Facebook

