Cristina Ich a dezvăluit, în cadrul secțiunii Insta Story, că ea și partenerul ei, Alex Pițurcă, nu mai formează un cuplu. Cei doi au rămas, însă, în relații bune de dragul fiului lor, Noah.

”Noul meu statut: neatașată, singură, nemăritată”, scria zilele trecute în mediul online Cristina Ich, iar la scurt timp, după nenumărate speculații, ea a făcut noi declarații, explicând că povestea lor de iubire a ajuns la final.

Despărțirea nu este una abruptă, decizia nu este una de moment. Am avut timp și ne-am acordat spațiu pentru a ne decide, împreună, dacă mai putem construi sau ne-ar fi mai bine să rămânem prieteni. Relația noastră a fost departe de a putea fi numită azi, de niște străini, «calvar». Ne-am iubit mult, pasional, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil. Tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră”, a scris Cristina Ich pe rețelele sociale.

 
 
 
View this post on Instagram

A post shared by Cristina Ich (@christina_ich)

Cristina Ich a dezvăluit că ea și Alex Pițurcă sunt împreună implicați în creșterea băiețelului lor. „Noah nu este doar extrem de iubit, a fost și este un copil dorit cu fiecare celulă, atât a mea, cât și a tatălui lui. Alex este un părinte dedicat, asumat și implicat în viața lui Noah și nimic nu o să schimbe asta.

”Relația noastră de cuplu, perfect de imperfectă, a ajuns la final. Relația noastră în calitate de părinți este în continuă creștere, transformare și dezvoltare. Sentimentele s-au așezat, respectul s-a sedimentat și iubirea a luat altă formă – ne suntem și ne vom rămâne prieteni, sprijin și implicați în creșterea și educarea unui copil perfect”, a completat vedeta pe Instagram, potrivit Libertatea.

Cristina Ich și Alex Pițurcă au fost împreună timp de mai bine de trei ani, iar la sfârșitul lunii octombrie, Noah, băiețelul lor, va împlini trei ani.

Credit foto: Facebook