Anamaria Prodan s-a înscris, în urmă cu câteva săptămâni, în partidul lui Codrin Ștefănescu, iar acum a dezvăluit ce schimbări își dorește să facă în sistemul educațional.
În cadrul unui mesaj postat pe rețelele sociale, Anamaria Prodan a explicat că își dorește să combată fenomenul de bullying. A subliniat, însă, că are nevoie de ajutorul părinților pentru a reușit acest lucru.
View this post on Instagram
„Ca mamă, nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în învățământul și școlile din România. Unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene cu care se confruntă copiii noștri, sub ochii cadrelor didactice, este bullyingul și violența în școli. Este un fenomen în creștere, pentru care statul roman nu face nimic concret. Nimic real. În anul școlar 2021-2022, aproape 10.000 de acte de violență au fost înregistrate, oficial, în unitățile de învățământ din România. O recunoaște chiar Ministerul Educației! Cu 2.000 de cazuri mai multe față de acum 2 ani. Sondajele efectuate în școli sunt mult mai îngrijorătoare. Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în școli, 27% admit că au fost agresori, 82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, iar aproape trei sferturi (73%) au afirmat că au asistat la situații de bullying în clasă.”, a scris Anamaria Prodan.
Totodată, ea a făcut un apel către cetățeni să i se alăture în această misiune.
„Fac un apel către toți părinții din România, nu numai către mame! Oameni buni, dacă statul român nu face nimic pentru copiii noștri, atunci, noi trebuie să intervenim! Știu! Trebuie să schimbăm mentalități. De dragul copiilor noștri ne vom schimba și noi! Am intrat în politică pentru oameni și vreau să las în urma mea legi pentru români, legi care să apere real femeile și să le asigure egalitate de șanse, să le protejeze de violența în familie, legi care să le ofere acces egal și nelimitat copiilor la educație și care să îi apere de violență și bullying în școli.
Avem nevoie să fim uniți, să fim vocea copiilor noștri abuzați în școli! Veniți, alături de mine în Alianța Pentru Patrie și împreună vom schimba legile antiromânești!”, a mai scris ea pe rețelele sociale.
Credit foto: Instagram

