Andreea Mantea se numără printre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi, însă aceasta este recunoscută și pentru poveștile de iubire nu tocmai frumoase pe care le-a avut.

Aceasta a avut o relație timp de cinci ani cu un bărbat pe care l-a ținut secret, însă relația s-a încheiat după ce acesta a înșelat-o. Acum, însă, prezentatoarea TV a rupt tăcerea și a vorbit despre momentele dramatice prin care a trecut.

„Dacă ești în relația nepotrivită, în relația nefericită… Eu nu am fost în nicio relație toxică, până la ultima. Sunt fericită eu. A te îndrăgosti e una, a iubi e alta. Din punctul meu de vedere, o relație este atunci când cei doi se reîndrăgostesc unul de celălalt, aproape în fiecare zi.

Să nu fie limite. Să nu fie 'n-ai voie, nu poți, de ce'. Să nu fie o critică. Să nu fie o ceartă continuă, un reproș continuu. Să nu fie obositor. O relație toxică este când unul dintre parteneri îl stinge pe celălalt. Noi suntem energie. Dacă tu îmi spui mie că nu sunt bună de nimic, că nu sunt în stare, că nu pot și, încontinuu, ai ceva rău să-mi spui, încontinuu tu îmi faci mie rău. Eu, de când mă trezesc, sunt încontinuu supărată. Atunci de ce facem?', a declarat Andreea Mantea în emisiunea 'Fiță cu Adiță', potrivit Viva!, mărturisind și cum a reacționat în momentul în care a aflat că este înșelată: 'Am și auzit, am și văzut, am văzut și în mesaje. Doar am auzit, asta a fost cel mai dur. Asta, pe mine, m-a îngenuncheat. Plăcerea simțită (n.r. – ce a auzit). Noi râdem și glumim acum, că am trecut peste ele. Eu nu mai auzeam. Nu mai vedeam. Mi-a amorțit tot corpul. Am căzut din picioare. Îmi curgeau lacrimile fără să îmi dau seama. Nu mai aveam aer, am luat-o pe alte… Au trecut. Să plâng după așa ceva?”, a povestit Andreea Mantea despre infidelitatea fostului iubit.

De asemenea, ea a mărturisit că în viața ei nu există nimeni în prezent.

„Nu! (n.r. – dacă iubește pe cineva) Îmi iubesc copilul, îmi iubesc mama, îmi iubesc tatăl, sora, îmi iubesc prietenii, îmi iubesc colegii, mă iubesc pe mine. Am trăit prea mult timp căutând la alții și nu m-am uitat la mine. Nu este niciodată târziu să te descoperi. Tu crezi că cei care ne privesc acum se cunosc 100%? Tu te cunoști pe tine 100%? Am ales, după foarte mulți ani, să îi las pe ceilalți și să mă concentrez pe mine.

Sunt lucruri pe care eu nu le-am făcut pentru mine. Cred că acum sunt cea mai fericită. Îmi e greu să exprim în cuvinte fericirea pe care am simțit-o în prima noapte în care eu am dormit singură, fără… Când m-am văzut în patul ăla, singură, eu cu mine, am fost cea mai fericită de pe pământ, atât de mult îmi doream să fiu singură, pentru că nu mai puteam, pentru că o relație toxică te omoară cu totul, te stinge pe tine ca om”, a mai povestit Andreea Mantea.