Numele lui Fuego este sinonim cu sărbătorile de iarnă. Paul Surugiu, pe numele lui de scenă Fuego, încântă românii de ani de zile, iar în preajma Crăciunului, acesta revine în atenția publicului. De curând, însă, el a vorbit despre debutul în muzică și a oferit detalii neștiute despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru carieră.

Fuego s-a mutat în București în urmă cu două decenii, iar singurii care l-au ajutat au fost părinții lui, însă nu a fost lipsit de probleme. Acum, însă, acesta și-a amintit că au fost momente când nu a avut bani nici măcar să-și cumpere bilete de tramvai.

„Eu când am fost la început de drum, acum 20 și ceva de ani, nu mi-a întins nimeni o mână de ajutor, m-am descurcat singur doar cu ce mi-au dat mama și tata de acasă, mi-au băgat și niște bănuți lunar în buzunar ca să pot să stau la studii în București. De multe ori în tramvai poate nu aveam bilet cumpărat, că nu aveam bani să cumpăr acel bilet să mă duc de la Bucur Obor, unde stăteam în gazdă, până la I.L. Caragiale, unde studiam. Eu nu pot să uit aceste vremuri, pentru că au foste grele.

De fiecare dată încerc să-i fac pe oameni să uite de problemele pe care le au. Nu cred că există un om care să nu aibă probleme. Mie mi-a zis ceva mama când eram copil: «Ciprian, când ieși pe ușă din apartament trebuie să ai zâmbetul la purtător, dacă tu în ziua respectivă faci un om să zâmbească, atunci te poți simți împlinit». Cu toții avem probleme, rate la bănci și momente dificile. Eu când urc pe scenă, uit de toate necazurile, supărările și lucrurile la care nu vreau să mă gândesc”, a declarat Fuego la Antena Stars, relatează Spynews.

Credit foto: Shutterstock